Obiective Turistice


Cetatea Câlnic


Cetatea are un amplasament întrucâtva atipic. Fortăreața nu domină împrejurimile de la înălțimea unei coline, ci se situează într-un punct de joasă altitudine, în imediata apropiere a pârâului Câlnic. Deși aflată la mică distanță de strada principală și centru, evoluția urbanistică a localitătii nu a ajuns să o înglobeze tramei stradale, așa cum s-a intâmplat în numeroase cazuri din mediul săsesc. Cetatea, așa cum poate fi observată astăzi, este constituită din două rânduri de ziduri (incinte) cu traseu oval, dispuse concentric și întărite cu elemente de flancare: două turnuri și un bastion.

Poarta de intrare este apărată de un coridor fortificat sau barbacană. Centurile de ziduri protejează curtea interioară, inima cetătii, în care se află capela, fântâna și turnul–locuință sau donjonul. Cel din urmă domină prin înălțimea și masivitatea sa întregul complex. Câteva cămări, unele păstrate mai bine, iar altele ruinate, sunt adosate incintei interioare. Ansamblul este construit în cea mai mare parte din piatră de carieră (calcar), înecată în mortar. Pe alocuri este folosită și piatra de râu, iar în jurul multor deschideri (ferestre sau guri de tragere) s-a utilizat cărămida. Poarta de intrare, galeria de apărare ce încununează turnul porții și cadrele deschiderilor de la cămări sunt din lemn.Incinta exterioară sau zwinger-ul, are un diametru maxim de cca 70 m.

Datorită înălțimii sale (cca 3 m) pare deosebit de scundă în comparație cu celelalte elemente de fortificație. Curtina se sprijină pe mai multe contraforturi și prezintă din loc în loc metereze (guri de tragere). În partea sud-vestică, dominând drumul Reciului ce trece prin imediata vecinătate, se află un bastion semicircular.Incinta interioară este cea mai impozantă cu cei 7m înălțime. Traseul său descrie un oval alungit pe direcția NE-SV, cu diametru maxim de cca 50m. Pe diametrul scurt este fortificată cu două turnuri: turnul porții (NV) și un turn de apărare (SE).

În partea de nord, incinta se sprijină pe trei contraforturi masive din beton armat, instalate în urma lucrărilor de restaurare.La turnul de apărare din SE (h=cca15 m), de formă prismatică (plan rectangular), se accede printr-o ușă deschisă la etajul întâi. Diviziunile pe verticală ale interiorului au dispărut, însă se pot reconstitui pe baza urmelor lăsate. La cele două niveluri superioare turnul păstrează metereze înalte și înguste, deschise spre laturile care flanchează curtina la exterior. Este încununat cu un acoperiș piramidal. După pierderea rostului militar al cetății, în acest turn aerat și rece se păstra slănina.

Din acest motiv mai este cunoscut și sub numele de turnul slăninii (Fleischerturm).Cu cei cca. 24 m înăltime, turnul porții reprezintă una din dominantele verticale ale ansamblului. Intrarea în curtea interioară se face pe la parterul acestui turn, acoperit cu o boltă semicilindrică. Spre exterior, între două contraforturi mascate parțial de zidurile barbacanei, se află lăcașul de culisare al hersei (grilajul de poartă). Accesul în interiorul turnului se face printr-o scară de piatră, sprijinită pe un arc amplu de zidărie, care conduce spre intrarea de la etajul întâi. De aici, pe scări de lemn se urcă până la galeria de apărare de la ultimul etaj, protejată de un acoperiș în patru ape. Aici se află patru clopote, motiv pentru care construcția se mai numește și turnul clopotelor.

Capela Cetății


Capela este o constructie de tip sală, încheiată spre răsărit cu o absidă semicirculară ușor decroșată. Fundația absidei suprapune vestigii ale unei clădiri mai vechi, al cărei rost nu este clar.

Accesul în capelă se face pe la vest, printr-un portal gotic, singurul element de piatră profilată al construcției. Câteva ferestre de forme diferite se află pe fațadele de vest, sud și est. În peretele sudic al navei, la mică înălțime față de nivelul de călcare, au fost practicate niște deschideri înguste, de tipul meterezelor. Funcția lor este incertă. Ar putea indica faptul că edificiul a avut inițial altă destinatie.

Un acoperiș unic învelește întreaga clădire, de la frontonul triunghiular și până la absida altarului. Interiorul capelei este tăvănit. O tribună de lemn datată în 1733 este adosată peretelui vestic, fiind sprijinită spre interior pe doi stâlpi lucrați din trunchiuri de stejar. Parapetul are panouri pictate cu motive florale. Câteva locașuri de grinzi, vizibile pe peretele nordic, indică faptul ca tribuna continua pe această latură.

Biserica Ortodoxă Deal


Biserica din Câlnic și Monumentul Eroilor